Inițiatorii proiectului de înființare a primului centru de hipoterapie din zona de Nord - Est a României, intitulat „Nu sunteți singuri!’’, îi invită pe toți cei doresc să-i susțină în acest demers să vină sâmbătă, 29 octombrie, și duminică, 30 octombrie, la Centrul de echitație și agrement Equestrian Dreams – Mitocul Dragomirnei – Lipoveni pentru a participa la evenimentul „Toamna la Lipoveni”.

Cătălin Siminiuc, administratorul asociației care a inițiat acțiunea, Equestrian Dreams - Cai Suceava, a arătat că înființarea centrului de hipoterapie este un proiect umanitar pentru susținerea copiilor cu dizabilități, iar „Toamna la Lipoveni” este un eveniment pentru strângere de fonduri pentru centru. „Prin acțiunea noastră ne dorim să implicăm atât societatea civilă, cât și administrațiile locale în încercarea de a aduce un zâmbet, o speranță în sufletele părinților eroi și ale îngerilor acestora”, a spus Cătălin Siminiuc.

Oferta organizatorilor este bogată și diversă: de la plimbări cu balonul cu aer cald și demonstrații de echitație la concerte, foc de tabără și artificii.

Sâmbătă programul începe la 7.30, cu plimbări cu balonul, până la ora 9.30. Costul este de 80 de lei/ persoană și pentru lansare trebuie să fie 4 persoane. De la 9.00 la 11.00 sunt programate ședințe foto cu fotografi profesioniști, cu tariful de 100 de lei/ ora; de la 10.00 la 18.00 are loc Târgul de toamnă, cu prezentare, degustare și vânzare de produse, ateliere ale meșterilor populari, proțap și grătare, prezentare de motocicletele și ATV-uri. De asemenea, se pot face plimbări călare, cu 30 de lei/ persoană sau se poate participa la  atelierul de caricatură, unde tariful este de 25 de lei/ ora.

 

·       Toți banii încasați se constituie în donații pentru înființarea centrului de hipoterapie pentru copii

Cătălin Siminiuc a subliniat că toate sumele încasate de la activitățile contracost sunt donații pentru sprijinirea înființării centrului de hipoterapie.

De la 12.30 la 13.00 și de la 15.30 la 16.00 publicul se va putea bucura de muzica trupei Megathon; demonstrațiile de călărie făcute de elevii școlii de echitație Equestrian Dreams vor avea loc în intervalul orar 13.00-16.00, iar de la 16.30 la 19.00 sunt programate din nou plimbări cu balonul. De la 17.00 la 17.30 oaspeții vor vedea cum se zdrobesc strugurii și se face mustul și vor putea asculta Corul Lipovenilor. La 18.30 se face focul de tabără și se cântă muzică folk, iar la ora 20.00 are loc focul de artificii.  

A doua zi, duminică, plimbările cu balonul sunt doar dimineață, de la 7.30 la 9.30. Ședințele foto au loc tot în intervalul 9.00-11.00, dar târgul începe la 9.30 și se încheie la 16.00. Demonstrațiile elevilor școlii de echitație vor fi de la 11.00 la 12.00. De la 14.30 va avea loc un concert al Cvartetului Royal Suceava.

Accesul la „Toamna la Lipoveni” este gratuit. Partenerii evenimentului sunt compania Trutzi, organizația Salvați Copiii, Consiliul Județean Suceava, prin Muzeul de Istorie Suceava, Asociația „Bucovina, te iubesc”, Comunitatea lipovenească din Mitocul Dragomirnei și Thracvm RC ClubHouse Suceava.