Scene incredibile și de o gravitate extremă s-au petrecut joi, la Bosanci, în timp ce un echipaj de poliție venise pentru a aplana un conflict, mai concret pentru a sta de vorbă cu un bătrân în vârstă de 87 de ani care se temea pentru viața lui din cauza nepotului cu care stătea în aceeași gospodărie.

În timp ce octogenarul, Neculai Timoficiuc, se afla pe stradă, în fața Circumscripției Sanitar-Veterinare Bosanci, și stătea de vorbă cu polițiștii, nepotul său, Ciprian Gorban, în vârstă de 36 de ani, a ieșit din curtea aflată la câteva zeci de metri distanță cu două cuțite asupra lui.

 

·       A apucat să dea cu cuțitul în polițist și în bunic, înainte de a fi împușcat

 

Individul s-a năpustit întâi spre un polițist, care a parat lovitura de cuțit, însă a fost tăiat în zona feței. Apoi, bărbatul de 36 de ani i-a înfipt cuțitele în spate bătrânului. Polițiștii au tras asupra agresorului, în picioare, apoi l-au imobilizat. Crima însă se petrecuse deja.

Echipajul medical ajuns la fața locului a încercat să-l resusciteze pe bătrân, dar era prea târziu. 

Atât polițistul, cât și agresorul au ajuns la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru îngrijiri medicale și investigații. Starea lor este stabilă.

Polițistul în vârstă de 26 de ani, ajutorul șefului de post din Fântânele, a suferit o plagă tăiată la nivelul feței. Leziunea este destul de profundă, dar nu îi pune viața în pericol.

Din păcate, grav este că o crimă s-a putut produce de față cu polițiștii.

Atacatorul avea două plăgi împușcate în picior. Individul era și el stabil  

 

·       Autorul ar fi fost cadru militar și avea un comportament tot mai paranoic în ultima perioadă

 

 

Despre atacator știm că este din Deva și a lucrat, conform membrilor familiei, ca genist, cadru militar. Tânărul și-ar fi dat demisia din armată în urmă cu aproximativ un an și a plecat în străinătate. Membrii familiei spun că acesta era foarte speriat în ultima perioadă și se temea de război.  

Ciprian Gorban căzuse se pare într-o puternică depresie. S-a stabilit că nepotul locuia în casă cu bătrânul din cursul lunii aprilie 2022, când a revenit din străinătate, fără a fi înregistrate conflicte anterioare care să fie sesizate în scris la poliție.

Acest detaliu este discutabil, mai ales că bătrânul începuse să se plângă tot mai frecvent în ultimele zile că nepotul îi tot spune că vrea să îl omoare. De asta a și cerut ajutor bătrânul joi, atât primarului, cât și poliției. Din păcate, dacă s-ar fi sunat la 112 apelul ar fi fost tratat ca unul de urgență. Așa, echipajul a ajuns la fața locului când a putut.  

 

·       Primarul din Bosanci reclamă că polițiștii au venit foarte târziu

 

Primarul din comuna Bosanci, Neculai Miron, a fost la fața locului, după ce inițial bătrânul i-ar fi cerut lui personal ajutorul.

Primarul Miron a acuzat că această crimă s-a produs în mod cert pe fondul intervenției târzii și slabe a polițiștilor.

”Eu am stat de vorbă aici cu bătrânul o oră, am sunat la poliție să vină, după o oră am sunat din nou, mi-au spus că trebuie să aștepte un coleg din Suceava ca să vină.

Dacă poliția ar fi acționat în mod profesional, nu s-ar fi întâmplat crima. Eu personal am sunat la poliție și am anunțat că este un om amenințat că i se taie gâtul, dacă ei acționau la timp nu s-ar fi întâmplat crima.

O oră am stat cu bunicul de vorbă... mi-a explicat, mi-a spus problema, am sunat din nou la poliție și au apărut după oră și 50 de minute

Am spus la poliție că nepotul îl amenință.

Din ce am înțeles de la bunicul, nepotul avea deja tulburări psihice, de aia am chemat poliția, el trebuia ridicat, bunicul nu mai putea să stea în casă cu el. Bunicul nu mai intra în casă, stătea în drum.

Nu era vorba de ceartă între ei, ci de un om care era deja bolnav psihic, care trebuie tratat ca atare. Cred că e clar că avea deja tulburări psihice”, a declarat primarul.

Cert este că o crimă s-a produs de față cu poliția.

La fața locului au ajuns toți șefii de poliție, inclusiv inspectorul-șef, comisarul-șef Florin Poenari.

Judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale și criminaliști ai poliției au cercetat locul faptei și au ridicat probe. Ancheta se desfășoară sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.  

De principiu în cauză este vorba de infracțiunile de omor și ultraj, sub forma tentativei de omor.