Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost salvat în ultima clipă de familie după ce și-a pus ștreangul de gât și a încercat să se sinucidă. Incidentul a avut loc luni seară, spre miezul nopții, într-o gospodărie din satul Burla. La fața locului a fost chemată și o ambulanță, care l-a preluat pe cel în cauză și l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a rămas internat. Tânărul avea o fractură de piramidă nazală, leziune cu care s-a ales după ce membrii familiei i-au tăiat funia și a căzut de la înălțime. Bărbatul a încercat să își pună capăt zilelor după ce a suferit o decepție în dragoste, dar și pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice.
Comentarii