Împlinirea a 635 de ani de atestare documentară a Sucevei va fi marcată, la finele săptămânii viitoare, prin organizarea unei serii de evenimente, care vor include și mai multe spectacole, de muzică foclorică, muzică ușoară și focuri de artificii.
Horia Brenciu Band și Carla’s Dreams sunt invitații speciali ai evenimentului care va avea loc sâmbătă 11 februarie, de la ora 19.00, când, pe scena din Centru vor mai cânta Iuliana Beregoi și Alexandra Cuza, iar la finalul spectacolului vor putea fi admirate superbe focuri de artificii.
Programul evenimentului „635 de atestare documentară a Orașului Suceava”, anunțat de primarul Ion Lungu, începe de vineri, 10 februarie, de la ora 11.00, cu un moment comemorativ, o slujbă religioasă, alocuțiuni ale oficialităților și depunere de coroane la statuia domnitorului Petru Mușat.
În aceeași zi, de la 12.30, va avea loc un eveniment aniversar dedicat marcării a 635 de atestare documentară a Orașului Suceava, când vor fi înmânate medalii, diplome aniversare și de merit, la Hotel Balada.
Ansamblul Ciprian Porumbescu și invitații săi va susține un spectacol extraordinar vineri, de la ora 17.00.
După spectacolele de muzică ușoară de sâmbătă, în ultima zi – duminică, 12 februarie, de la ora 16.00 va concerta Fanfara Primăriei Suceava și Ansamblul Arcanul al USV, cu invitații lor. Seara, de la oara 18.00, pe scenă va urca Trupa Alter Ego, din Suceava, cu un program muzical variat.
Finanțarea evenimentelor din cadrul programului „635 de atestare documentară a Orașului Suceava” se face din bugetul municipiului reședință de județ.
Comentarii