Două persoane au ajuns la spital în această dimineață după ce mașina în care se aflau a lovit violent un parapet în comuna Ilișești. În accident a fost implicată doar mașina în care se aflau cei două persoane, care nu au rămas încarcerate în urma impactului. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanta SMURD și o autospeciala cu apa și spumă, pentru curățarea carosabilului de scurgerile de carburant și lubrifianți, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Cele două persoane, conștiente și cooperante au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.