Două transporturi ilegale de lemne au fost depistate de polițiștii suceveni în cursul zilei de vineri la Vicovu de Sus și Boroaia. În total a fost confiscat lemn în valoare de circa 5.500 lei și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 lei.

Astfel, vineri, în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Poliției Vicovu de Sus, au identificat și oprit pentru control, pe strada Calea Cernăuți din acest oraș o autoutilitară ce transporta material lemnos, la volanul căreia se afla un bărbat de 50 ani, din comuna Putna.

S-a procedat la verificarea în aplicația SUMAL 2.0, iar în urma interogării a rezultat faptul că transportul de material lemnos nu deține aviz de însoțire a materialului lemnos. Autoutilitara a fost condusă la sediul Ocolului Silvic Putna, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3,83 metri cubi de lemn rășinoase brad. În conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 modificată s-a dispus confiscarea lemnului în valoare totală de 1.953 lei, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Putna. Față de conducătorul auto s-a dispus măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2.000 lei, conform Legii nr.171/2010 modificată.

Tot vineri, în jurul orei 5:45, polițiștii Secției nr. 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei au oprit pentru control pe raza comunei Boroaia, o autoutilitară care transporta material lemnos. La volanul acesteia a fost legitimat un bărbat din Boroaia în vârstă de 42 ani, care a prezentat pentru control documentele personale și ale autoutilitarei. Șoferul a spus că nu are acte de proveniență pentru materialul lemnos transportat. În continuare, autoutilitara a fost însoțită și predată în custodia Ocolului Silvic Fălticeni, unde s-a procedat  la inventarierea materialului lemnos și s-a stabilit faptul că în autoutilitară se află cantitatea de 3,627 mc de cherestea tivită rășinoase. Șoferul a fost amendat cu suma de 2.000 lei, iar lemnul, cu o valoare de aproape 2.400 de lei a fost confiscat.