Organele fetiței care a murit în urma accidentului feroviar de la Plopeni au salvat două vieți. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat că în cursul nopții de 17 spre 18 februarie 2023 a avut loc prima prelevare de organe din acest an, un ficat și rinichi. Pacienta de la care s-au prelevat organele, aflată în moarte cerebrală a fost fetița 3 ani, victimă a cumplitului accident rutier de la Plopeni de acum câteva zile, în urma caruia a suferit un traumatism cranio-cerebral grav.Ficatul a fost trimis la Spitalul Grigore Alexandrescu din București unde a fost transplantat cu succes la o fetiță de 11 ani care suferea de o boală genetică rară depistată când avea doar 1 an, în urma careia pacienta a ajuns la ciroză și insuficiență hepatică.Rinichii au fost prelevati în bloc și au ajuns la spitalul clinic Dr. C.I. Parhon din Iași unde au fost transplantați la un tânăr de 23 de ani.Ambele intervenții au decurs bine, pacienții fiind stabili.“Mulțumim tatălui fetiței de 3 ani care, în pofida tragediei care i-a rapit trei membri ai familiei, a găsit puterea să accepte această intervenție, că a ales să le onoreze memoria salvând alte două vieți. Mulțumim echipelor de medici anestezisti si chirurgi, asistenti, implicate atat in prelevarea cat si in transplantarea cu succes a organelor”, a transmis dr. Dan Teodorovici