Incendiul izbucnit miercuri la cabana Patrick din comuna Pojorâta, de pe TransRarău, a provocat pagube imense, întreaga construcție fiind practic distrusă cu toate bunurile din interior. Proprietarii au estimat pagubele la 500.000 de euro, dar vestea bună este că există o asigurare pentru astfel de dezastre.

Miercuri, în jurul orei 14.00, un vecin a sunat-o pe Mădălina Țîmpău, proprietara, și a anunțat-o că la cabană este un incendiu pornit din partea de sus. Fiind vorba de structură în mare parte din lemn, focul s-a extins foarte repede.

Pompierii au făcut eforturi mari pentru a stinge focul, mai ales că în pericol era și o locuință învecinată. Din păcate, cabana a fost distrusă în totalitate.

În urma incendiului a ars în totalitate cabana, având suprafața de circa de 200 mp, aceasta fiind compusă din subsol, parter, etaj și mansardă, fiind construită din BCA, parter și etaj, respectiv din lemn, mansarda și acoperișul. Au ars și bunurile din interiorul cabanei, care era utilată foarte luxos.

După incendiu, reprezentanții Cabanei TransRarău Patrick au transmis un mesaj în care au mulțumit pompierilor pentru munca depusă și au încercat să fie optimiști că vor trece peste momentul deosebit de greu legat de ”căbănuța noastră dragă”:    

”Din păcate 12 aprilie a fost o zi îngrozitoare pentru noi, căbănuța noastră dragă a ars in totalitate! Apropiații și turiștii noștri știu cât de mult suflet am pus acolo, sperăm să avem putere să ne revenim, să o luăm de la capăt și să construim o cabană la fel de primitoare și frumoasă. Vom lua legătura cu toți turiștii care au rezervări anul acesta și vom stabili împreună cum gestionăm situația. Mulțumim tuturor pentru ajutor și susținere. Mulțumim din inimă pompierilor de la Câmpulung, Dorna și Pojorâta, eforturile lor au fost uriașe”, este mesajul celor loviți de acest dezastru.

Pompierii au transmis că incendiul a izbucnit cel mai probabil prin efectul termic generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Proprietara le-a transmis polițiștilor că nu are suspiciuni privind cauza izbucnirii incendiului.