Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a transmis o interpelare premierului Nicolae Ciucă prin care îl întreabă pe acesta cum va recupera statul român cei 400.000 de euro cheltuiți pentru „participarea dezonorantă” a României la ediția de anul acesta a concursului Eurovision, dar și cum îi va pedepsi pe cei vinovați de folosirea acestor bani.

Florin Pușcașu i-a transmis premierului că există și o petiție cu titlul „România NU e reprezentată de Theodor Andrei la Eurovision 2023”, în care se arată faptul că interpretul Theodor Andrei nu este „un reprezentant al României tradiționale și creștine”. Pușcașu a mai adăugat că prestația interpretului român a fost „desființată” în mai multe relatări din mass-media internațională. „În calitatea dumneavoastră de prim-ministru al României trebuie să vă preocupați ca instituțiile care <investesc> reprezentanții României în lume să aibă rigori serioase în selecțiile pe care le fac, pentru ca să fim reprezentați de autenticul românesc, de ceea ce ne reprezintă cu adevărat și nu de oameni care își bat joc de credința și valorile naționale încercând să înduplece Europa cu valori prefabricate care nu au nimic comun cu valorile tradiționale și creștine”, a spus deputatul AUR de Suceava.

El a adăugat că risipa banului public continuă, iar după pensiile speciale și finanțarea partidelor parlamentare de la bugetul de stat, România cheltuie 400.000 euro pentru „o rușine națională”. În aceste condiții, Florin Pușcașu vrea să afle de la premierul României ce măsuri a luat pentru a nu se mai ajunge într-o astfel de situație. „Acest proiect face parte din programul România Culturală? De asemenea, vrem să știm cum veți recupera cei 400.000 euro <investiți> pentru participarea dezonorantă a României la Eurovision 2023 și cum veți pedepsi vinovații”, a încheiat Pușcașu.