Cele mai puternice mesaje antidrog transmise de elevii suceveni fie prin intermediul unor postere/ desene, fie prin spoturi video, au fost premiate în cadrul cele de-a XX-a ediție a Concursului Național ”Mesajul meu antidrog”, etapa județeană.

Anul acesta concursul s-a desfășurat pe 2 secțiuni: arte vizuale și spot video, fiind înscrise peste 160 de lucrări.

Lucrările care au obținut locul I la nivel local vor fi transmise Agenției Naționale Antidrog din București, pentru faza națională a Concursului ”Mesajul meu antidrog”.

La arte vizuale, gimnaziu, clasamentul a fost următorul: locul I – Sandu Beatrice, clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava, prof. Aungurencei Gabriela; locul II – Robert Gabriel Cornea, clasa a VII-a, de laColegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni, prof. Pavel Daniela; locul III – Căilean Ioana Maria,clasa a VI-a de laClubul Copiilor Gura Humorului, prof. Mariana Radu.

La liceu, au fost desemnați câștigătorii: locul I – Ungurean Paula Denisa, clasa a XII-a, de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, profesor coordonator Strugariu Loredana; locul II – Livadaru Sara, clasa a X-a, de laColegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, prof. Tănasă Dumitrița; locul III – Dranca Florinel, clasa a XI-a de laColegiul Economic ”Dimitrei Cantemir” Suceava, prof. Hagiu Luminița.

 

·       Cei de pe locul I merg la etapa națională

 

La secțiunea Spot video, gimnaziu, au fost premiați: locul I – colectivul claselor a VI-a și a VII-a de la Școala Gimnazială ”Ioan Băncescu” Adâncata, prof.Trifan Geanina și Sandu Corina; locul II – clasa a VIII-a de laLiceul Tehnologic ”Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, prof. Alina Petruța; clasa a VII-a de laȘcoala Gimnazială Udești, prof. Silișteanu Anca Gabriela.

La secțiunea Liceu, clasamentul a fost: locul I – Luță Cristina, Crihan Emanuela, Ignat Bianca, Mihalache Gabriela, clasa a XI-a, la Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni, prof. Oprișanu Anca; locul II – Grigoraș Eduard, Schipor Denisa, Bujoreanu Victor, Ichim Otilia, clasa a IX-a și a XI-a, Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, prof. Irimie Viorel; locul III – Ivani Eusebiu, Schipor Ioan, Amaftioaie Claudiu Iulian, elevi în clasa a XI-a, de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, prof. Irimie Viorel.

Criteriile de evaluare a lucrărilor au vizat încadrarea în cerințe (tematică și dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului și a subiectului ales.

Comisia de Jurizare a fost formată din reprezentanți de laCentrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava – Agenția Națională Antidrog, Consiliul Județean Suceava, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava - Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Asociația Institutul Bucovina și Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane.

”Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populației școlare din învățământul gimnazial și liceal din toate județele țării și din București, fiind derulat anual de Agenția Națională Antidrog, în parteneriat cu inspectoratele școlare județene.