Un echipaj de poliție de la Șcheia, care se afla în serviciu de patrulare în noaptea de miercuri spre joi, la Stroiești, s-a sesizat, în jurul orei 0.00 din noapte, cu privire că din fața primăriei s-a pus în mișcare un autoturism al cărui șofer nu pornise farurile. Când a văzut mașina de poliție, cel de la volan a coborât din mașină și a fugit. Aflați în mașina de serviciu, polițiștii au reacționat repede și nu i-au pierdut urma suspectului, somându-l să se oprească.

Fugarul a fost interceptat și identificat ulterior în persoana unui localnic din Stroiești, Ilie M.

Bărbatul mirosea a alcool, iar polițiștii l-au pus să sufle în etilotest. Acesta avea concentrația de 0,68 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere concentrația care se încadrează la infracțiune, bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

 Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetările fiind continuate la nivelul Secției Rurale Șcheia.