Un agent economic din Pojorâta a rămas fără camionul și remorca pe care le-a folosit în mai multe rânduri pentru a transporta ilegal material lemnos. Ansamblul auto, în valoare de 40.000 de euro, a fost indisponibilizat și adus la spațiul de păstrare al acestui tip de vehicule de la Stroiești. Totul a plecat de la faptul că polițiștii Secției Rurală 11 Pojorâta au aflat că atâț camionul cât și remorca au fost folosite în ziua de 16 mai pentru două transporturi de material lemnos, care și-au pierdut proveniența legală pe timpul transportului. Mai exact, aceste transporturi ar fi trebuit să ajungă la o persoană fizică, dar în final materialul lemnos a fost descărcat în depozitul societății, contrar datelor de pe avizul de însoțire electronic. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea a două fapte de ”transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc neînsoțite de documente specifice de transport”. Transportul din ziua de 16 mai a fost inventariat, ocazie cu care s-a stabilit că se transporta în plus cantitatea de 2,75 mc lemn gater rășinoase. Pentru această neregulă a fost aplicată o amendă în valoare de 2.000 de lei și s-a dispus confiscarea celor 2,75 mc de material lemnos. Ulterior, împreună cu reprezentații Gărzii Forestiere Suceava și cu sprijin logistic din partea Direcției Silvice Suceava s-a dispus realizarea unui amplu control de inventariere a materialului lemnos (buștean și cherestea) aparținând unității economice. S-a dispus sistarea activității firmei, dar și indisponibilizarea cantității totale de circa 430 mc material lemnos (buștean și cherestea), aflată în depozit. Controlul s-a finalizat pe data de 25 mai, când s-au tras și concluziile. Pentru neregulile constatate, s-au dat amenzi în valoare de 30.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a confiscat volumul de 135,79 mc materiale lemnoase, în valoare de 25.751 de lei, fără TVA. În plus, a mai fost aplicată o amendă de 10.000 de lei și s-a confiscat cantitatea de 15,89 mc materiale lemnoase, în valoare de circa 4.000 de lei. În fine, o altă amendă, în valoare de 3.000 de lei, a fost aplicată pentru transportul materialelor lemnoase fără receptorul GPS al dispozitivului mobil pornit pe toată perioada transportului până la destinație. De asemenea, agentul economic a mai fost sancționat și pentru neîmprejmuirea spațiului de depozitare a lemnului rotund de rășinoase deținut de societate.
Comentarii