O tânără în vârstă de 31 de ani, care conducea un Mercedes pe drumul județean din Verești, a dat cu mașina peste o femeie în vârstă de 45 de ani și o fetiță în vârstă de 7 ani, ambele angajate în traversare pe trecerea de pietoni. După impact, șoferița nu a oprit și s-a dus cu mașina acasă, unde a anunțat poliția că ea este autoarea accidentului. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie destul de mare a conducătoarei auto, care se încadrează la infracțiune.

Accidentul s-a produs duminică, în jurul 12.30, pe DJ 290, în comuna Verești, în zona trecerii de pietoni din dreptul școlii Verești.

Din cercetările ulterioare a rezultat că localnica Oana Lămășanu, de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism Mercedes, în zona trecerii pentru pietoni, s-a angajat în depășirea unor mașini, peste linia continuă, moment în care le-a surprins și accidentat pe femeia de 45 de ani și pe fata de 7 ani, și ele localnice.

Din fericire, consecințele accidentului nu sunt foarte grave. Cele două au fost diagnosticate la Spitalul Județean Suceava cu contuzii ușoare.

Faptele penale ale conducătoarei auto rămân la fel de grave.

Polițiștii de la Secția Rurală Ipotești i-au pus femeii etilotestul, rezultatul fiind o concentrație de 0,59 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tinerei i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge, cele care vor fi proba de la dosarul penal. 

Polițiștii au deschis dosar penal, în primă fază, pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, „părăsirea locului accidentului” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altei substanțe”.