Turul ciclist al României, care urma să se desfășoare între 4 și 10 septembrie și să debuteze de la Suceava, a fost reprogramat pentru perioada 18-22 octombrie, au anunțat miercuri organizatorii.
Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei, se va derula pe același traseu de peste 900 km, ce va porni din Suceava și care va traversa orașele Piatra Neamț, Focșani, Tulcea și Călărași, marea finală urmând a avea loc la București, pe Bulevardul Kiseleff.
''Din motive independente de organizatori și parteneri, perioada de desfășurare a Turului României se decalează pentru luna octombrie. Federația Română de Ciclism, în acord cu Uniunea Ciclistă Internațională, a selectat o nouă perioadă de desfășurare care nu se suprapune cu alte competiții și care permite continuitatea acestei competiții emblematice pe plan local, oferind tuturor părților implicate - concurenți, spectatori, parteneri etc., un spectacol de calitate, organizat la standarde internaționale și o experiență sportivă completă'', au spus organizatorii.
Festivitățile pentru Mica Buclă vor debuta pe 17 octombrie cu prezentarea echipelor, eveniment ce va avea loc pe esplanada Casei de Cultură Suceava, urmând ca cicliștii să pornească în prima etapă pe 18 octombrie, spre Piatra Neamț.
În calitate de promotor al frumuseților locale, pe parcursul traseului de peste 900 km, Turul României va pune în lumină numeroase zone și obiective turistice din România, precum Cetatea Sucevei, Mănăstirea Voroneț, lacul Bicaz, stațiunea Durău, zona viticolă a Vrancei, Munții Măcinului, dar și localități pitorești situate de-a lungul Dunării.
Față de programul inițial, care cuprindea un prolog și șase etape, noua formulă a Turului României prevede cinci etape, renunțându-se la prolog și la contratimpul individual Vărteșcoiu - Faraoanele (Vrancea).
Prima etapă se va desfășura pe 18 octombrie, între Suceava și Piatra Neamț, etapa a 2-a (19 octombrie) are loc între Piatra Neamț și Focșani, etapa a 3-a (20 octombrie) va fi alergată între Focșani și Tulcea, penultima etapă, a patra (21 octombrie) se va desfășura de la Tulcea la Călărași, iar ultima etapă va avea loc la București.
Turul României cuprinde și anul acesta cinci curse pentru copiii cu vârste cuprinse între 3-14 ani. Acestea au loc în fiecare oraș prin care trece caravana ciclistă, iar participarea este gratuită.
În cadrul competiției din acest an vor fi acordate 6 tricouri distinctive: Tricoul galben - Lider în Clasamentul General, oferit de Alpro, Tricoul alb - Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani), oferit de Gebruder Weiss, Tricoul roșu - Lider în Clasamentul pe Puncte, oferit de Orange, Tricoul verde - Lider în Clasamentul Cățărătorilor, oferit de Gillette, Tricoul albastru - Lider în Clasamentul Românilor, oferit de M&M, Tricoul gri - Lider în clasamentul pe echipe, oferit de Auchan.
Comentarii