Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a transmis, miercuri, un comunicat de presă prin care a informat că în cursul zilei a fost împreună cu primarii comunelor Arbore și Hănțești, Dan Tiperciuc și Daniel Olariu, la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, unde, în prezența ministrului Natalia Intotero, s-au semnat primele două contracte de construire de centre de zi pentru copii care să beneficieze, după școală sau grădiniță, de o masă caldă ori îndrumare educațională.

Potrivit deputatului Șoldan, centrele se vor construi în cele două comune, valoarea contractelor aferente Planului Național de Redresare și Reziliență fiind de 2,156 milioane de lei pentru comuna Hănțești, respectiv 2,306  milioane de lei de leipentru comuna Arbore.

Primarul Dan Tiperciuc a mai semnat și un al doilea contract privind construirea unui centru de zi pentru persoane vârstnice în comuna Arbore, cu servicii de asistență socială, recuperare și echipă mobilă de îngrijire la domiciliu.

Valoarea acestui proiect este de 7,227 milioane de lei, finanțat tot prin PNRR.

„Îi felicit pe cei doi primari pentru modul în care se implică în atragerea de fonduri europene pentru comunele lor și îi mulțumesc dnei ministru Natalia Intotero pentru sprijinul oferit”, a declarat deputatul Șoldan.