Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a recepționat o ambulanță modernă donată comunității de Asociația sportivă ”Trib”. Începând de luni, noua ambulanță a intrat în dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență a comunei Mitocu Dragomirnei, după ce reprezentanții Asociației Club Sportiv ”Trib” i-au predat primarului Radu Reziuc actele autospecialei. Evenimentul a avut loc în sala de Consiliu Local a comunei Mitocu Dragomirnei, acolo unde alături de Radu Reziuc au fost prezenți angajații Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și din cadrul primăriei, asistenta care va deservi ambulanța, precum și reprezentantul Asociației „Trib”, Oxana Ruști, membri ai asociației, precum și reprezentanți ai comunității locale și oameni de afaceri care au contribuit la achiziționarea acesteia. În cuvântul său, Radu Reziuc a subliniat faptul că ambulanța a fost achiziționată din sumele donate de participanții la ediția de anul trecut a „Maratonului Dragomirnei”, eveniment sportiv organizat de Asociația ”Trib”.
„Este un moment emoțional. Poate este mult spus istoric, dar cu siguranță este emoțional pentru Primăria Mitocu Dragomirnei, pentru că vorbim de o ambulanță a comunității. Este un proiect pe care mi l-am dorit enorm de mult”, a spus Reziuc, căruia i-au dat lacrimile în momentul în care a început să vorbească despre acest proiect. El a amintit că după ce anul trecut a stabilit împreună cu Oxana Ruști detaliile pentru organizarea maratonului, a avut o întâlnire cu profesorul Cezar Tomescu care l-a informat că la fiecare ediție a acestui concurs, din sumele obținute dintr-o strângere de fonduri se finanțează o cauză socială specială. „Atunci am îndrăznit și am spus că aș dori să facem ceva benefic pentru toată localitatea. Dacă dirijăm o sumă pentru un singur caz cu nevoi speciale, atunci suma aceea rămâne și din acest motiv am vrut să facem ceva util pentru toată localitatea. Și dumnealui a zâmbit și a spus că ar fi foarte bine dacă s-ar putea face așa ceva”, a arătat primarul din Mitocu Dragomirnei. El a subliniat faptul că o astfel de ambulanță este extrem de necesară având în vedere că în comună sunt numeroase persoane care vor beneficia de ea, de la un copil cu handicap ce trebuie să meargă săptămânal la București pentru tratament, transportul cu o ambulanță privată fiind de 12.000 de lei, bolnavii care trebuie să facă tratament cu citostatice la Cluj, Iași și alte spitale din țară, un alt copil bolnav de leucemie și până la bătrânii cu nevoi speciale care au nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, el a spus că ambulanța va interveni și în situațiile de urgență din comună, însă nu va interveni la apeluri 112.
· Ambulanța beneficiază de cele mai noi și moderne dotări
Radu Reziuc a mai precizat că ambulanța a fost achiziționată din Franța cu suma de 11.500 de euro, sumă la care s-au adăugat cheltuielile pentru dotarea completă a acesteia. Reziuc a declarat că după preluarea ambulanței, primăria a început imediat procedurile pentru înmatricularea ei. „Până acum am obținut toate avizele necesare pentru înființarea unui serviciu de ambulanță local și vreau să îi mulțumesc deputatului Gheorghe Șoldan pentru sprijinul acordat la ministere pentru urgentarea procedurilor. Ambulanța este complet dotată, mai trebuie ca primăria să achiziționeze un aspirator de secreții, lucru pe care îl vom face imediat, după care vom putea să o înmatriculăm la RAR ca ambulanță”, a declarat Radu Reziuc, el adăugând că toți cei din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și asistenta medicală vor da examenul de ambulanțieri pentru a putea opera pe noua autospecială. Primarul din Mitocu Dragomirnei a mai ținut să mulțumească tuturor celor care au contribuit financiar la achiziționarea ambulanței, el subliniind faptul că un sprijin important a venit și din partea mai multor familii și oameni de afaceri din comună.
Prezentă la evenimentul de ieri, reprezentanta Asociației „Trib”, Oxana Ruști, a mulțumit primăriei și primarului Radu Reziuc pentru colaborarea avută atât în acest proiect, cât și în organizarea „Maratonului Dragomirnei”. Oxana Ruști a apreciat modul în care cei peste 500 de participanți la maraton s-au mobilizat și au contribuit la strângerea de fonduri, deschiderea mai multor companii care au sponsorizat acest concurs, dar și mobilizarea comunității locale, având în vedere că mai multe familii, persoane, dar și mai mulți agenți economici au donat sume importante de bani pentru a completa necesarul de bani pentru achiziționarea ambulanței.
Comentarii