Consilierii județeni au aprobat miercuri în unanimitate acordarea unui sprijin financiar în valoare de 4 milioane de lei pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Instituția de cult a solicitat finanțare pentru continuarea lucrărilor de construire cuprinse în proiectul Centru Eparhial și birouri „Mitropolit Silvestru” – Corp C.

Pentru același obiectiv, deliberativul județean a alocat și anul trecut 3,5 milioane de lei, iar Primăria Suceava a alocat 1,5 milioane de lei.

Conform legislației, unităţile de cult care aparțin cultelor religioase recunoscute din România pot beneficia de sprijin financiar, la cerere, în limita prevederilor bugetare anuale și în conformitate cu prevederile legale privind stabilirea unor forme de sprijin financiar din bugetele locale. Alocarea sumelor se realizează prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local, la solicitarea unităţii de cult.

În acest an, în bugetul propriu al județului Suceava a fost aprobată suma de 4 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la corpul C al Centrului Eparhial „Mitropolit Silvestru”.  Valoarea devizului pentru lucrările care sunt cuprinse în cererea de finanțare formulată de arhiepiscopie este de 37,964 de milioane de lei  și reprezintă restul de executat la acest obiectiv de investiții.

Clădirea situată în cadrul complexului Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava va avea regim de înălțime S+D+P+2E+M, cu o suprafață construită de 935 mp și o suprafață desfășurată de 5.610 mp.

Motivația construirii unui nou corp de clădiri este că spațiile administrative ale Centrului Eparhial sunt insuficiente pentru buna desfășurare a activității Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în contextul procesului de restaurare în care se află complexul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou.