Competiția electorală pentru Suceava, atât la nivel de municipiu, cât și la județ, se anunță a fi tot mai strânsă, odată cu lansarea candidaturilor Alianței Dreapta Unită (USR – PMP - Forța Dreptei).

Marian Andronache, președintele PMP Suceava, este candidatul celor trei partide de dreapta pentru Primăria Municipiului Suceava, în vreme ce deputatul USR Emanuel Ungureanu, o prezență foarte cunoscută la nivel național, intră în competiție pentru președinția Consiliului Județean Suceava.

”A venit momentul să facem dreptate. Să facem dreptate pentru Suceava. În 2020 am fost pe locul doi, iar anul acesta sunt sigur că împreună vom fi pe locul 1”, a declarat Marian Andronache, care a lansat o tiradă puternică împotriva principalilor contracandidați, inclusiv cu acuze mai mult sau mai puțin directe.

”Haideți să ne gândim puțin la Suceava așa cum este ea, la realitatea pe care o trăim noi in fiecare zi. Nu la video-urile lui Lucian Harșovschi, care face administrație de când face și Lungu. Nu poate Harșovschi să vorbească despre Suceava întinerită, în condițiile în care Suceava, sub conducerea lui Harșovschi, a pierdut și ultima speranță pentru viața de noapte a orașului, a închis orice orizont pentru tineri. Nu degeaba și reel-urile cu ‘unde putem merge in Suceava? mergem in centru’. În afară de beculețele de pe esplanade și veșnica replică ‘Suceava instagramabilă’, Harșovschi nu poate vorbi de nimic ce ține de întinerirea Sucevei. Și-a câștigat lupta în interiorul partidului, dar cu siguranță acest câștig va elibera Suceava de echipa care a oprit Suceava din dezvoltare”, a spus Marian Andronache referitor la candidatul PNL, actualul viceprimar al Sucevei.

De critici dure nu a scăpat nici candidatul PSD, Vasile Rîmbu, fost director al Spitalului Județean Suceava până la debutul pandemiei.

”PSD, în contrapartidă, vine un candidat cu vârstă de pensionare, să ne spună că face Suceava bine. Ne-a lămurit deja Rîmbu despre abilitățile domniei sale când a îmbolnăvit Suceava, când a transformat-o în Lombardia României. Nu poate ieși acum să ne spună că face Suceava bine. Ar face un bine dacă și-ar vedea de pensie. Iese în mod constant cu niște clipuri de promovare prin care se face de râs. A reușit deja să rezolve fotbalul sucevean împreună cu Mircea Lucescu care cunoaște realitatea de la Suceava foarte bine, ultima oară oprindu-se din drumul lui de la Craiova spre București să mănânce o plăcintă la noi. Rîmbu nu înțelege că Suceava nu mai poate fi driblată, așa cum își dorește el să facă. A venit pe turnanta Flutur și Lungu, pozează într-un independent susținut de PSD, dar realizările lui sunt nule. Normal că a modernizat spitalul. Banii au venit de la Consiliul Județean, de la primărie și de la minister, prin intervențiile regretatului ministru secretar de stat Cristian Irimie, Dumnezeu să-l odihnească. Cum să nu faci când ai buget? Dar care este bugetul atras de Rîmbu pentru modernizarea Spitalului Județean? Zero. La fel ca șansele domniei sale să îi păcălească pe suceveni în acest an”, a continuat Marian Andronache discursul ironic și acuzator.

”Anul acesta, împreunăreușim să ne luăm orașul înapoi și să nu mai discutăm, după un prim mandat, despre străzi de pământ, despre lipsa activităților pentru tineri, despre investiții neverificate, cum ar fi axul principal care cauzează tot mai multe accidente, despre parcări și trafic aglomerat, despre apartamente luate în schimbul unor facilități. Ajunge! Nu mai putem continua așa! A venit momentul să lăsăm în urmă tot ceea ce s-a întâmplat până acum și să ne apucăm serios de treabă. Cred că acum Suceava are nevoie de adevăr. Și mai cred că este extrem de important să vină contracandidații mei într-o dezbatere clară pe proiecte administrative. Mi-aș dori să vadă sucevenii punctele de vedere ale fiecăruia dintre noi, iar evitarea unei astfel de dezbateri ar trebui sancționată drastic”, a concluzionat candidatul de primar al Dreptei Unite pentru municipiul reședință de județ.

Deputatul Emanuel Ungureanu, președintele Organizației municipale USR Suceava, a ținut să amintească de legăturile sale cu Suceava, de copilăria petrecută aici, înainte de a porni o serie de critici la adresa lui Gheorghe Flutur, dar și a lui Vasile Râmbu.

”Faptul că reabilitarea spitalului a început fără cap a cauzat moartea unor oameni”, a spus referindu-se la infecțiile nozocomiale, în vreme ce referitor la perioada de debut a pandemiei și lipsa respectării unor reguli, consideră că acesta a avut ca efect sute de morți, iar cei care îi au pe conștiință ar trebui să se ascundă, nu să candideze.

Emanuel Ungureanu a mai amintit de episodul cu flagrantul lui Cristi Crețu, vicepreședinte al CJ, cu cei 40.000 de euro din biroul său, a criticat starea deplorabilă a Aeroportului Suceava, lipsit de căldură și de curse aeriene atractive, dar și de proiectele ”fantasmagorice” de infrastructură prezentate de Gheorghe Flutur.

”Minciuni peste minciuni! Când ajungem la guvernare promitem să nu venim cu proiecte fantasmagorice, care să toace banii de la buget – ăia sunt banii voștri, noi, politicienii, doar îi administrăm. Pe mine, ca sucevean, mă doare să aud de județul Suceava doar că e al baronului Flutur, că e județ la stăpân...Aveți cu cine alege! Eu vin la Consiliul Județean, Marian Andronache la Primărie, să fim în slujba comunității, pe proiecte concrete”, a concluzionat Emanuel Ungureanu.

Alături de cei doi candidați, la lansare au mai vorbit primarul comunei Milișăuți, Vasile Cărare, președinte al USR Suceava la nivel de județ, președintele Forței Drepta Suceava, Păstorel Macoveiciuc, consilierul local Cristian Timoficiuc, în vreme ce Anca Sidor Gîtlan (consilier local PMP) a făcut prezentarea celor prezenți, ca moderator al evenimentului de lansare, care s-a încheiat cu o serie de fotografii de grup ale reprezentanților celor trei partide de dreapta, care în această perioadă sunt în cursă contra-cronometru pentru strângerea semnăturilor necesare depunerii candidaturilor la birourile electorale, fiind dezavantajați de comasarea alegerilor, decisă de PSD-PNL, legiferată printr-o ordonanță de urgență.