Polițiștii au intervenit în forță, cu mandate de la instanță, într-o locuință din comuna Vama, după ce un scandal de la hotar a ajuns extrem de departe, cu infracțiuni repetate de furt, loviri și amenințări cu incendierea.
Încă din luna noiembrie a anului trecut, la Postul de Poliție Vama au fost deschise dosare penale pentru infracțiunea de tulburare de posesie după ce o limită de hotar trasată anterior într-un mod legal de un inginer cadastral a fost desființată.
Persoanele vătămate, o tânără în vârstă de 24 ani și un bărbat în vârstă de 36 ani, ambii din comuna Vama, au fost amenințate în mod repetat cu acte de violență, cu moartea și cu incendierea locuinței, după ce au cumpărat un teren în zonă.
Cei doi ar fi fost împiedicați în orice mod de a folosi terenul cumpărat și imobilul care se află pe acesta.
Autorii sunt doi vecini, tată și fiu, care nu recunosc hotarul și proprietatea vecinilor.
Față de cei doi, tată și fiu, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și au fost citați pentru audieri, însă au refuzat de fiecare dată să se prezinte la sediul poliției.
În dosar a fost vorba de infracțiuni repetate de ”tulburare de posesie”, ”distrugere”, dar și de furt și ”loviri sau alte violențe”.
Rareș A., în vârstă de 28 de ani, ar fi persistat în activitatea infracțională și a distrus o porțiune din gardul ce delimitează terenul, sustrăgând stâlpii din lemn ai acestuia, a rezultat din ancheta polițiștilor.
Având în vedere că tânărul de 23 de ani și tatăl acestuia au refuzat toate citațiile și mandatele de aducere, refuzând să iasă din locuință, s-a ajuns ca în data de 27 martie să se pună în aplicare o intervenție în forță.
Cu mandate de la judecători, polițiști de la Vama, Câmpulung Moldovenesc și de la Biroul Investigații Criminale au intervenit în forță și i-au ridicat pe cei doi, respectiv bărbatul de 66 de ani și fiul său, în vârstă de 28 de ani.
Aceștia au fost conduși la sediul Postului de Poliție Vama, unde au fost audiați în calitate de suspecți. Având în vedere repetabilitatea faptelor în cazul tânărului de 23 de ani, Rareș A., după audiere, s-a dispus măsura reținerii în arest pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliție Vama, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Comentarii