Bucovina Rădăuți a remizat, 0-0, pe terenul formației FC Bacău, în etapa a IV-a a play-off-ului Ligii a III-a. În condițiile în care tot un rezultat de egalitate, 1-1, s-a înregistrat și în confruntarea dintre Știința Miroslava și CSM Bacău, ierarhia Seriei I a rămas neschimbată. Trupa antrenată de Ovidiu Murariu conduce clasament cu 38 de puncte, fiind urmată de CSM Bacău, cu 34 de puncte, Știința Miroslava, cu 32 de puncte și FC Bacău, cu 29 de puncte.

În runda următoare, pe 27 aprilie, Bucovina Rădăuți va evolua de asemenea în deplasare, în fieful celei de-a doua clasate, CSM Bacău.

În play-out, Șomuz a câștigat cu 2-1, pe stadionul „Constantin Jamaischi”, confruntarea cu Aerostar Bacău. Conduși cu 1-0 la pauză, fălticenenii au revenit în mitanul secund cu ajutorul reușitelor semnate de Iustin Oblesniuc (65) și Ionuț Plămadă (69).

În celălalt joc al rundei FC Vaslui a dispus cu 7-0 de Rapid Brodoc.

Clasamentul play-out-ului Seriei I se prezintă astfel: 1. CSM Vaslui – 28 puncte; 2. Șomuz Fălticeni – 24 puncte; 3. Aerostar Bacău – 18 puncte; 4 Rapid Brodoc – 14 puncte.