Asociaţia „Licuricii Fericiţi” din Câmpulung Moldovenesc pregătește în aceste zile „Masa de Paște” pentru 18 bătrâni din Câmpulung Moldovenesc. Voluntarii au nevoie de 4.500 de lei pentru masa completă de sărbători, masă cu bucate ce vor aduce bucurie bătrânilor vulnerabili din Câmpulung Moldovenesc.

„De atât avem nevoie pentru a pregăti, cum se cuvine, Sărbătoarea Paștelui, pentru toți cei 18 bătrâni de care avem grijă: 250 de lei pentru un bunic înseamnă masa completă de sărbători, o rezervă de alimente, o cămașă sau o năframă nouă pe care să le poarte, bucuroși, Paștele acesta. Nu știm câte sărbători îi vom mai avea cu noi, dar știm că vrem să aibă bătrâneți tihnite și cu bucurie. Vă suntem tare recunoscători tuturor celor care ne ajutați să facem 18 bunici fericiți”, a transmis echipa voluntarilor câmpulungeni.

Vă prezentăm vârsta și prenumele bătrânilor, astfel ca cei care vor să doneze individual, să o poată face alegând un bătrânel, căruia să-i facă o bucurie: Ion, 72 de ani, Radu, 70 de ani, Teodora, 96 de ani, Constantin, 79 de ani, Dochița,  90 de ani, Gabriela, 77 de ani, Margareta, 88 de ani, Virgil, 75 de ani, Vasile,  77 de ani, Carmen, 68 de ani, Petre, 72 de ani, Popel, 72 de ani, Viorica, 84 de ani, Viruța, 69 de ani, Gheorghe, 75 de ani, Areta, 91 de ani, Radu, 71 de ani, Ileana, 79 de ani.

„Puteți alege unul dintre dumnealor din listă și să donați special pentru acela sau puteți face o donație cât de mică pentru toți, iar noi ne vom strădui să le deschidem ușa tuturor! Ajutați-ne, vă rugăm, să-i bucurăm și de Paștele acesta”, este mesajul Asociației „Licuricii Fericiți”. Donații se pot face în contul Asociației „Licuricii Fericiți” Câmpulung Moldovenesc,  

CUI 37028370,

Cont lei: RO46BTRLRONCRT0379547801,

Cont euro: RO93BTRLEURCRT0379547801,

Revolut: 0721046095

Paypal: nicoletabogos@yahoo.com .

Vă reamintim că în fiecare sâmbătă, voluntarii asociației le dau binețe „bunicilor de împrumut”, cum îi numește pe vârstnici învățătoarea Nicoleta Bogoș, președinta Asociației „Licuricii Fericiți” Câmpulung Moldovenesc, cea care a creat asociaţia „donatorilor de zâmbete, de lumină şi de visuri împlinite”, le duc o masă caldă și alimente necesare pentru câteva zile. Fiecare gest caritabil este o binecuvântare pentru bătrâni. Fiţi alături de voluntarii Asociaţiei „Licuricii Fericiţi” şi oferiţi-le sprijinul, pentru ca ei să ducă darurile voastre bătrânilor singuri, necăjiți, bolnavi.