Urmărire în plină noapte pe drumurile din comuna Izvoarele Sucevei. Joi seară, în timp ce se aflau în misiune pe DJ 175, lucrătorii Secției de Poliției Rurală 11 Pojorâta au observat un autoturism marca VW Golf. Au făcut semnalele de oprire, numai că șoferul, după ce a mimat că oprește, a demarat în trombă.
A fugit cu mașina poliției pe urmele sale pe o distanță de mai bine de trei kilometri, ignorând somațiile de a se opri. La un moment dat, a virat brusc într-o curte, în care polițiștii au intrat pe jos și au reușit să îl imobilizeze pe șofer.
Au aflat că este vorba de un tânăr de 24 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei. Acesta nu avea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal.
În plus, cu ajutorul aplicației EDAC, polițiștii au aflat că autovehiculul nu are efectuată inspecția tehnică periodică și nu are o poliță RCA valabilă.
Pentru aceste nereguli, polițiștii au ridicat plăcuțele de înmatriculare, au indisponibilizat autoturismul și i-au aplicat tânărului amenzi totale în valoare de 3.300 de lei.
Șoferul a fost testat și cu aparatul etilotest, dar s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice.
Comentarii