Deputatul Gheorghe Șoldan, care candidează din partea PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava, a avut o întâlnire electorală în comuna Zamostea, de unde a transmis că are nevoie de fiecare vot al celor care cred că este nevoie de o schimbare în modul de administrare a județului. „Deși sunt tânăr, am experiența campaniilor electorale anterioare și în cadrul întâlnirii cu primarul Vasile Haliuc de la Zamostea și cu cei aproximativ 300 de locuitori ai comunei, cărora le mulțumesc pentru prezență, mi-am adus aminte de campania din 2012. Am participat la acea campanie și chiar am fost și la Zamostea pentru a-l susține pe candidatul Vasile Haliuc pe atunci, care a câștigat primul său mandat la o diferență de 21 de voturi”, a spus Gheorghe Șoldan. El a subliniat faptul că realizările acestuia au fost cele mai bune campanii de-a lungul anilor, iar oamenii din comună l-au ales în continuare, iar în 2020, primarul Vasile Haliuc a câștigat scrutinul cu aproape 80% din voturi.

„La Zamostea, peste 80% din drumuri sunt asfaltate, iar restul urmează să fie reabilitate în perioada următoare. Școlile sunt modernizate, echipate cu tot ce este necesar, în comună se lucrează la extinderea rețelei de apă și canal, iar primarul Haliuc speră ca până la sfârșitul acestui an să înceapă și lucrările la rețeaua de distribuție a gazului metan”, a spus Șoldan. Candidatul PSD pentru președinția CJ Suceava a adăugat că la Zamostea sunt multe proiecte realizate numai în mandatul 2020-2024, cu o valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, în principal cu fonduri guvernamentale și europene.

„Fără niciun sprijin din partea Consiliului Județean, unde actualul președinte nu a reușit să asfalteze măcar câțiva kilometri de drum județean în zona Lunca, dar vorbește de autostradă de dimineață până seară, de parcă ar face-o Flutur și nu Ministerul Transporturilor, condus de un ministru PSD, într-o guvernare PSD”, a precizat Gheorghe Șoldan. Candidatul PSD pentru șefia județului a spus că le-a transmis sutelor de oameni din Zamostea prezenți la această întâlnire că și pentru el este un început la Consiliul Județean Suceava, așa cum a fost pentru primarul lor în 2012.

„Am nevoie de fiecare vot, de prezența la urne a fiecărui om care crede că este nevoie de o schimbare în modul în care este administrat județul, de o schimbare a cifrelor dezolante care arată discrepanțele dintre Suceava și celelalte zone ale țării”, a încheiat Gheorghe Șoldan.