Un incendiu de mari dimensiuni a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la o gospodărie din Gura Humorului, iar ulterior s-a extins și la a doua gospodărie.

Flăcările au fost observate puțin după ora 3.00, iar la fața locului au mers trei autospeciale ale militarilor Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, dar și o ambulanță SMURD.

”Toate construcțiile constituiau un corp comun, fiind dispuse în forma literei „U”, favorizând propagarea incendiului. Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarilor (un bărbat în vârstă de 84 de ani, și soția sa, în vârstă de 82 de ani), care au suferit atac de panică. Ambii au fost stabilizați, iar ulterior au refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

Flăcările au distrus în totalitate o locuință și anexa gospodărească, compusă dintr-o bucătărie și o baie, pe o suprafață totală de aproximativ 80 de metri pătrați. De asemenea, de la a doua casă de locuit au ars podul și acoperișul construcției, pe aproximativ 100 de metri pătrați. Din toate clădirile au ars și/sau au fost degradate mai multe bunuri materiale.

Pompierii spun că incendiul a plecat de la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Operațiunea de stingere a durat aproape patru ore, iar pompierii au reușit să oprească extinderea flăcărilor la locuințele din vecinătate.

Cu această ocazie, reprezentanții ISU Suceava le-au transmis cetățenilor să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

La exploatarea instalațiilor electrice:

         - se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

         - se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

- evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice;

- verificați periodic instalația electrică, numai cu personal autorizat.