O femeie în vârstă de 32 de ani, la volanul unui autoturism, a fost implicată într-un accident violent pe raza comunei de domiciliu - Vama. Autoturismul scăpat de sub control de conducătoarea auto s-a răsturnat peste un gard, până lângă o locuință, iar din fericire cei trei ocupanți ai mașinii au scăpat ușor.

Din cercetările poliției rezultă că marți, 11 iunie, în jurul orei 19.45, o femeie în vârstă de 32 de ani, din satul Strâmtura, comuna Vama, în timp ce conducea un VW pe DN 17 Suceava – Vatra Dornei, în interiorul comunei Vama, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, pe un carosabil umed, cauză din care autoturismul a intrat în coliziune cu un gard din plasă de sârmă, după care s-a răsturnat pe cupolă, în curtea respectivă.

Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că în accident sunt implicate trei persoane din mașină.

Doi dintre persoanele implicate nu au acuzat nici un fel de leziuni. 

Conducătoarea acuza leziuni și a fost transportată la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, fiind cu sarcină în evoluție de 18 săptămâni.

Primele evaluări medicale au arătat că femeia avea o contuzie la nivelul șoldului și plăgi la nivelul membrelor inferioare, fără alte probleme deosebite.

Șoferița a fost verificată cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.