Municipiul Suceava va intra în această vară pe harta tenisului de câmp internațional. Astfel, între 29 iunie și 3 iulie, orașul nostru va fi gazda European Summer Cups Boys Under 14, o competiție pe echipe cu 36 de țări europene participante. Întrecerea este structurată într-un circuit cu 8 turnee, Suceava fiind unul dintre orașele gazdă alături de Valencia (Spania), Bremen (Germania), Cabourg (Franța), Izmir (Turcia), Denizli (Turcia) și Rakovnik (Cehia).

Italia, Suedia, Grecia, Finlanda, Ucraina, Serbia, Muntenegru și România sunt formațiile care se vor confrunta pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea” din Suceava.

„Fiecare echipă va fi alcătuită din primii trei clasați din fiecare țară, plus un antrenor, iar arbitrul principal al competiției va veni la Suceava direct de la turneul de mare șlem de la Wimbledon. Este o mândrie pentru noi că am primit organizarea acestui turneu, însă este o competiție care implică eforturi uriașe, în condițiile în care clubul Select, ca club organizator, trebuie să asigure servicii de cazare, masă și transport de la aeroport, hotel și teren pentru jucători, arbitri și oficiali. Un turneu de acest calibru, pe echipe, se mai organizează în România doar la București”, a declarat Costel Chelariu, managerul clubului Select.

De asemenea, în intervalul 25-28 iulie, în aceeași locație, va avea loc un puternic turneu de veterani din circuitul ITF, unde se pot înscrie jucători de pe tot mapamondul. Intitulată Cupa „Anila”, competiția de la Suceava va pune la bătaie nu mai puțin de 200 de puncte.

„Meritul atribuirii acestor turnee către Suceava îi revine în mod special președintelui Federației Române de Tenis. Prezent astă toamnă la festivitatea de premiere a Cupei Monitorul, unde a venit însoțit de primarul Ion Lungu, George Cosac s-a arătat plăcut impresionat de ceea ce a găsit aici. A promis cu acel prilej că va pune Suceava pe harta tenisului mondial și iată că s-a ținut de cuvânt”, a precizat Costel Chelariu.

Până atunci, în perioada imediat următoare, între 15 și 20 iunie, pe terenurile de la Complexul Sportiv „Unirea” se va desfășura Cupa „Select”, un important turneu din Circuitul Național FRT „Aquavia” destinat fetelor și băieților cu vârsta de 12 ani. Întrecerea are ratingul de Grad A și va aduna pe tabloul de concurs cei mai buni tineri tenismeni din România la această categorie de vârstă.