Băut și cu permisul reținut pentru alte fapte la regimul rutier, un tânăr a decis să își plimbe un prieten cu un moped. Cei doi au plecat la drum în seara zilei de duminică, 23 iunie, numai că plimbarea a luat sfârșit destul de abrupt. În zona străzii Prieteniei din Salcea, mopedul nu a mai putut fi ținut sub control și s-a răsturnat într-un șanț. Atât conducătorul vehiculului, cât și amicul său au suferit leziuni, motiv pentru care au fost preluați de echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava și transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.

Conducătorul mopedului a fost diagnosticat cu contuzie cot bilateral, plagă contuză ureche dreaptă, în timp ce în cazul prietenului său diagnosticul a fost de traumatism coloană cervicală. Cel care a condus mopedul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Mai mult, polițiștii au constatat că persoana care conducea mopedul avea permisul reținut pentru infracțiuni comise în 2023, tot la regimul rutier. În plus, mopedul cu care s-au răsturnat cei doi nu avea montate plăcuțe de înmatriculare. Acum, tânărul care a provocat accidentul este cercetat penal pentru mai multe infracțiuni.