Distracția de Zilele Sucevei a continuat și luni, de Rusalii, când, fiind zi liberă pentru multă lume, numărul celor care au participat la evenimentele din Centru a fost mult mai mare decât duminică.

La asta au contribuit și invitații care au urcat pe scenă în a doua zi de spectacole organizate de municipalitate pentru a marca Zilele Orașului – cunoscuți interpreți de muzică populară și talentați dansatori, care au adus chef și voie bună chiar și celor mai puțin pasionați de acest gen muzical. Spre seară, a încins scena cunoscuta interpretă Margareta Clipa, care i-a făcut pe mulți din public să danseze odată cu ea, singuri, pe loc, sau cu prietenii, în hore.

Cel mai așteptat moment al serii, cel al concertului Irinei Rimes, a determinat comasarea unui număr foarte mare de oameni pe spațiul devenit total insuficient dintre Casa de Cultură și intrarea în parcarea subterană, din lateralele scenei până spre Palatul Administrativ.

Umăr la umăr, cu nasul în ceafa celor din față, sau cu vederea blocată de cei cățărați pe umerii părinților/prietenilor, spectatorii, peste 10.000 la număr, au urmărit apariția pe scenă a artistei pe un fond muzical ce crea o vibrație atipică, ce o simțeai până în rărunchi.

După ”cosmica” apariție pe scenă, Irina Rimes a interpretat o serie de melodii cunoscute publicului, din repertoriul propriu, puțin cam lente comparativ cu cele care stârneau jar sub tălpi, ale celor prezenți înaintea sa. Doar că publicul său țintă era altul, fiind vizate în special tinerele fete care simt acum fiorul dragostei și primele dezamăgiri...

Ulterior, tânăra artistă din Republica Moldova, care a devenit în România artistă cu renume național și chiar internațional, a abordat și alte melodii, mai antrenante, cunoscute de majoritatea celor prezenți, care le și cântau odată cu ea, concertul finalizându-se în noapte, cu promisiunea prezentatorului Ovidiu Rusu de a se revedea și în a treia zi de evenimente, când invitații speciali erau Lora și trupa 3 Sud Est, pe miercuri anunțând o nouă seară dedicată fotbalului, cu ecran gigant și scaune montate în Centru, pentru meciul România – Slovacia.