Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a prezidat, miercuri, ultima ședință a Consiliului Județean din acest mandat. La finalul ședinței, Gheorghe Flutur a ținut să le mulțumească sincer tuturor consilierilor pentru colaborarea foarte bună din acest mandat. Flutur a remarcat faptul că la ultima ședință, toate proiectele au fost aprobate cu majoritate de voturi.

„La un moment dat climatul din aceste ședințe de Consiliu Județean, și sunt martori toți aici, cred că a fost foarte constructiv și favorabil. Astăzi a fost ziua unanimităților. Dacă s-ar face o comparație cu ce-i afară din punct de vedere al disputelor politice și ce e aici, e o diferență mare. Și eu vreau să vă mulțumesc pentru că fiecare dintre dumneavoastră ați contribuit cu câte ceva la acest climat și trebuie să vă mândriți că rămâne ceva în urma acestor ședințe de Consiliu Județean. Nu sunt ale unui om, ci sunt ale unei echipe, a foarte multor colaboratori”, a precizat Flutur.

El a mulțumit administratorului public al județului, Irina Vasilciuc, echipei din aparatul tehnic, instituțiilor din subordine și fiecărui consilier în parte. „Vreau să vă mulțumesc și să urez mult succes echipei de consilieri județeni care intră probabil de săptămâna viitoare în atribuții”, a mai precizat șeful administrației județene. El a făcut un apel către consilieri și suceveni „să ținem la județul Suceava pentru că are nevoie de sprijin în continuare, dincolo de disputele care mai apar pe ici-colo”. Gheorghe Flutur a subliniat că din punctul său de vedere acest mandat a fost unul onorabil. „Vreau să mulțumesc sucevenilor pentru îngăduință și pentru că am putut fi parteneri cu ei în acești ani. Gânduri bune din partea mea și să ținem la județul Suceava. Închidem ultima ședință. Mulțumesc!”, a mai spus Flutur.

El a anunțat că începând de luni va intra în concediu până la finalul mandatului de președinte al Consiliului Județean Suceava.

Noul președinte ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul PSD Gheorghe Șoldan, își va prelua oficial mandatul în cursul zilei de 24 octombrie.