Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu a declarat că își dorește ca liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, să ocupe funcția de ministru al Dezvoltării. Dan Motreanu a fost prezent marți, alături de liderul PNL, Nicolae Ciucă, la o întâlnire cu primarii liberali și membrii acestui partid din județ. „Eu cred că după această bătălie pe care o veți da acum în alegerile parlamentare și prezidențiale organizația dumneavoastră va fi din nou printre primele organizații ale Partidului Național Liberal. Și organizația dumneavoastră va avea un ministru al Dezvoltării”, a spus Dan Motreanu.

El a subliniat că își dorește foarte mult ca acest ministru al Dezvoltării să fie George Flutur, prim-vicepreședinte al PNL la nivel național. „Un ministru al Dezvoltării care să arate tuturor românilor, în toate județele, ceea ce se poate construi și ceea ce s-a construit în Suceava”, a transmis Dan Motreanu.