Doi poliţişti din judeţul Ilfov au fost răniţi, duminică noaptea, de un bărbat care e acuzat de fiica sa vitregă, în vârstă de 15 ani, de tentativă de viol. Agresorul a reuşit să fugă şi este căutat acum de oamenii legii, informează Mediafax.

Agresiunea a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, în localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov. O tânără în vârstă de 15 ani a sunat la 112 şi a cerut ajutorul Poliţiei după ce, spune aceasta, tatăl vitreg, concubinul mamei sale, ar fi încercat să o violeze.

Un echipaj s-a deplasat la adresa indicată de adolescentă, unde poliţiştii au fost întâmpinaţi de un bărbat agresiv, cunoscut oamenilor legii cu antecedente de furt şi tâlhărie.

Poliţiştii au încercat să îl legitimeze, dar acesta a refuzat aşa că i-au cerut să îi însoţească la secţie pentru identificare şi, de asemenea, pentru a lămuri acuzaţia de tentativă de viol.