Ceea ce se știa de mult s-a și întâmplat: avem un general prim-ministru. Nu-i o noutate în istoria românilor; interesant este că, în prima lor șefie de guvern, toți generalii și mareșalii noștri (după unele surse, Averescu ar fi fost chiar feld-mareșal) au avut parte doar de trei luni la putere: Argetoianu în 1939, Rădescu la începutul lui 1945 și Averescu în 1918 – avea să se revanșeze în 1920-1921 și 1926-1927. Unii dintre ei s-au grăbit să-și înființeze partide proprii (care n-au  ajuns vreodată la guvernare), toți au deținut și diverse portofolii ministeriale, iar destinele li s-au rânduit adesea în preajma tragicului.

Rădescu, ultimul prim-ministru democrat al României, trimis mai întâi de Antonescu în lagărul de la Tg. Jiu, a comis imprudența de a-i denumi public „hiene” pe Ana Pauker și Vasile Luca. A fost urmărit din 1933 și până în 1953, în dosarul lui aflându-se acte cu rezoluții incriminatoare semnate chiar de fiul său, temut ofițer de Securitate! Pe Constantin Argetoianu, venit la putere după asasinarea lui Armand Călinescu, era cât pe ce să-l împuște legionarii odată cu Iorga; avea să moară în pușcăria de la Sighet (1955). Despre Averescu, gurile rele spun că avea doar două patimi, femeile și galoanele (ca să vezi ce poate reține vulgul din cariera unui militar care a condus Armata a II-a în bătăliile crunte de la Mărăști și Oituz! – dar tot vocea norodului zice că până nu faci foc, nu iese fum...).

Cam ce învățăminte ar putea reține Ciucă din lecția predecesorilor, spre a trece de poticnirea la pragul fatidic al celor trei luni de guvernare? De la Argetoianu, care îl idolatriza pe Carol II, să nu muște mâna care l-a miluit cu înalta demnitate a statului român. Tot de la Argetoianu, dar și de la Averescu, să n-o ia pe delături și să-și înființeze vreun partid propriu, că n-ar da deloc bine în amurgul PNL-ului și-n momentul disidenței lui Orban & comp. De la Rădescu, sever anchetat de propriul său fiu (ce temă shakespeariană!), să rețină că, în politică, trădarea-i scrisă în legile omenești și cine te pupa ieri, te scuipă azi cu îndoita mânie a eșecului propriu eliberator de umori și complexe (doamna Gorghiu nu reprezintă excepția, ci regula). Și o lecție cu generală aplicabilitate: să nu subestimeze forța Serviciilor. Altfel spus, să-și asigure spatele.

N-aș zice că predecesorii generali prim-miniștri din istoria României au fost chiar modele de eficiență politico-administrativă, dar un „ceva” nedeslușit mă îmbie să cred că „Ciucă al nostru” va avea o prestație onorabilă, de ce nu, poate chiar memorabilă. Adevărat, nu prea văd cum se va face, la împlinirea timpului de joc, scoaterea lui pe tușă. Experimentul „Rotativa” pare filă de poveste: dacă generalul se va arăta incapabil, se cuvine „depus” înainte de orice termen; dacă, dimpotrivă, fi-va model de cârmuire înțeleaptă în vremuri grele, firesc și profitabil pentru țară ar fi să rămână în post barem până la alegeri. Oricum, nu-l văd pe Ciucă ascultând „smirna!” de ordinele șefului său de partid Cîțu. Mai degrabă de Ciolacu, singurul care, în continuare, poate glumi primejdios că-și ia jucăriile și pleacă. Cu majoritatea consistentă de care dispune și cu susținerea prezidențială, guvernul militarului Ciucă s-ar putea acoperi de glorie civilă rezolvând câteva dintre marile probleme care zac restante: dacă pandemia se va stinge de la sine, rămân pe agendă Constituția, regionalizarea, reașezarea funcționărească, pensiile sfidătoare ș.a. Posibil într-un an și jumătate? Teoretic, da, în fapt, foarte greu de crezut și de sperat, câtă vreme n-avem un guvern monolit, ci un fel de „Racul, broasca și o știucă”. Un soi de „mezalianță”, cum scriu gazetele care cred că mezalianța izvorăște din nepotrivirea de caracter, principii, deprinderi. Nici vorbă: sensul exact este „căsătorie cu o persoană de condiție socială sau de cultură inferioară”. PNL, PSD, UDMR – care să fie unul, care celălalt? Oricum, câtă vreme cuvințelul „mezalianță”, împrumutat din franceză, poartă în față prefixul pejorativ mès, nu poate fi de bine pentru tinerii însurăței.

Proba primelor trei luni, pe care au ratat-o toți generalii premieri de altădată, este cel dintâi obstacol major pe care trebuie să-l înfrunte Ciucă (facturi, Covid, pensii, sănătate, economie, malversațiuni interne). În Afganistan ar fi angajat tancurile, la noi va trebui să răzbată apelând la forța persuasiunii, inteligenței, fermității și bunei-credințe, onoarea rămânând numitorul comun. Cu onoarea lui Cîțu & comp., m-am lămurit. În onoarea unui militar, chiar mi-ar plăcea să cred.