Comisari ai Gărzii de Mediu Suceava au aplicat două amenzi de 50.000 de lei fiecare societății Servicii Comunale SA Rădăuți, după un control făcut la platforma de stocare deșeuri din Rădăuți, din zona Scruntari, care, oficial, este închisă din anul 2019.

Comisarii prezenți în teren pe 25 noiembrie au găsit la fața locului utilaje ale Servicii Comunale Rădăuți (societate a Consiliului Local Rădăuți), care descărcau deșeuri amestecate pe suprafața depozitului.

„S-au constatat stocări de deșeuri reciclabile și menajere în zona de la intrarea pe suprafața depozitului și eliminări recente de deșeuri menajere, reciclabile şi resturi vegetale pe suprafața depozitului şi taluzul acestuia”, se arată într-o informare a Gărzii de Mediu Suceava,

Oficial, activitatea de la această groapă de gunoi este sistată din august 2019. Mai mult, după închidere, operatorului SC Servicii Comunale i s-au impus și o serie de măsuri de mediu, adică de ecologizare.  

S-a constatat că groapa nu a fost închisă, iar deșeurile continuă să fie duse acolo.

Comisarii de mediu au aplicat o amendă de 50.000 lei pentru nerealizarea/nefinalizarea la termen a măsurilor din obligațiile de mediu stabilite de Agenția de Protecție a Mediului Suceava şi o amendă în cuantum de 50.000 lei pentru desfășurarea activității de tratare a deșeurilor municipale și reciclabile pe amplasamentul depozitului de deșeuri fără a deține autorizație de mediu. Totodată, s-au impus în sarcina operatorului SC Servicii Comunale SA măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.