Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, din cadrul Centrului Cultural Bucovina, anunță deschiderea Salonului-concurs „Campionatul național de caricatură” online pentru debutanți și caricaturiști români consacrați din județ, din țară și din străinătate. Competiția are două secțiuni: Caricatură și Epigramă. 

Lucrările, cu specificaţia pe ambalajul coletului: <pentru „Salonul de Umor” Suceava 2021>, însoţite şi de elementele de contact ale expeditorului, vor fi trimise, până pe 5 decembrie 2021, prin e-mail sau curier/poştă la următoarele adrese: mihaipanzarupim@gmail.com: Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, str. Universităţii nr. 48 Suceava, expert grafician Mihai Pânzaru-PIM (0744-161.174; 0723-251.600).

 

Tema concursului: “Noroc și sănătate!”

Pentru secțiunea Caricatură, lucrările trebuie să fie în format: A4 (21,0 x 29,7 cm.); tehnica: desene originale, executate în alb-negru sau color, folosind grafica de şevalet ori  grafica de computer, cu text sau fără cuvinte; număr lucrări: maximum două. Lucrările originale, scanate cu o rezoluţie de minimum 300 dpi, trebuie  să fie transmise pe adresa de e-mail, ori pe adresa poştală ale organizatorilor, până la data de  5 decembrie 2021. Tema concursului: „Noroc şi Sănătate!”. 

Organizatorii ne-au spus că secțiunea Epigramă este una specială, dedicată în exclusivitate epigramiştilor membri ai Clubului Umoriştilor Bucovineni (CUB). 

Epigramiştii concurenţi vor participa fiecare cu câte un set tematic de minimum cinci epigrame, editate pe calculator în condiţii grafice corespunzătoare, impuse ca necesitate de expunere a acestora, ca piese de sine stătătoare, în catalogul online al expoziţiei internaţionale. 

În aceeaşi ordine de idei, spun organizatorii, caricaturiştii membri CUB concurează tematic doar ei între ei, în afara campionatului naţional, fiind alocate sume separate pentru premiile concurenţilor CUB (epigramă şi caricatură).

 

Premii

Centrul Cultural Bucovina, prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale (CCPCT) Suceava, asigură fondurile necesare pentru premiile salonului-concurs. Valoarea totală alocată pentru premii, la ambele secţiuni, este de 5.000 de lei.

Juriul este alcătuit din Mihai Pânzaru-PIM, preşedinte, Călin Brăteanu şi Ioan Manole, membri. În caz de egalitate de puncte, nota preşedintelui juriului are valoare dublă. Juriul parafează, prin proces -verbal, clasamentele concursurilor de caricatură şi epigramă, cât şi sumele respective alocate  fiecărui premiant. Juriul poate acorda, după caz, şi premii ex aequo. Catalogul digital al manifestării va fi prezentat pe site-urile oficiale ale CCBI, CCPCT Suceava, cât şi pe platforme social media, Facebook. Fiecare concurent va primi  diplomă de participant ori de laureat, după caz. 

Vernisajul expoziției online va avea loc pe 15 decembrie 2021, la ora 12:00, pe paginile de internet gestionate  de organizatori. Expoziţia poate fi vizionată pe toată durata anului 2022.

 

Observații

Organizatorii competiției au specificat că în cazul în care un desen a obţinut un premiu, autorului acestuia îi revine  obligaţia de a expedia prin poştă ori curier, în timp util, pe adresa organizatorilor (proprietarii de drept ai tuturor lucrărilor premiate), originalul respectivei lucrări, cu specificaţia „Pentru Salonul de Umor Suceava 2021 – premiu”, împreună cu datele personale de identificare ale concurentului premiat, cât şi  acceptul scris al acestuia privind folosirea acestor date cu caracter personal de către organizatori, în scopul arhivării acestora, condiţie obligatorie pentru a intra în posesia sumei alocate ca premiu. 

În scopul popularizării „Salonului de Umor” Suceava - 2021, organizatorii pot itinera expoziţia în ţară şi peste hotare şi pot publica desenele în mass-media, să le expună pe platformele proprii pe internet, pot elabora diverse tipărituri de artă etc. Expedierea lucrărilor este dovada consimţământului dat de concurent la toate condiţiile regulamentare impuse de organizatori.