Seria activităților derulate în  cadrul  proiectului „Les  après-midi francophones” în cadrul Alianței Franceze din Suceava continuă în această săptămână cu abordarea unei tematici ce încearcă să informeze și să formeze elevii în perspectiva respectului față de natură și a implicării lor efective în protejarea mediului înconjurător.

Miercuri, 23 noiembrie 2021, elevii Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Suceava, îndrumați de profesoarele Elena-Cosmina Pelin și Adriana Caliniuc, își propun să realizeze o activitate transcurriculară care aduce în prim-plan problema încălzirii globale și efectele ei, sub denumirea:  «On protège lʼenvironnement ensemble!»/”Protejăm mediul înconjurător împreună!”.

Această activitate a presupus o serie de pregătiri anticipate, precum însușirea unui vocabular specific temei tratate și realizarea de postere și instrumente muzicale reciclabile. Elevii și-au împărțit sarcinile și responsabilitățile și au lucrat cu mult entuziasm pentru ca activitatea finală să se bucure de succes.

Momentele anticipative s-au derulat în etape, în săli de clasă, asincron, și vor avea ca finalitate realizarea unui scurt film, ce va fi distribuit pe site-ul Alianței Franceze din Suceava, pe site-ul Școlii Gimnaziale „Miron Costin” și pe Facebook.

Interesul pentru această activitate, spun organizatorii, provine din faptul că la acțiunile propuse de către cadrele didactice de la „Miron Costin” participă peste 150 de elevi, din cinci clase diferite. Antrenarea unui număr atât de mare de elevi demonstrează pasiunea acestora pentru limba franceză, dar și dorința de a proteja mediul înconjurător.

Activitățile ce vor fi prezentate miercuri se adresează tuturor categoriilor de public și sunt gratuite. Publicul larg va putea viziona înregistrarea activităților pe adresa de Facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151, precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.