Patru studenți din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava au constituit în premieră echipa câștigătoare a celei de a VI-a ediții a Concursului Studențesc în Domeniul Securității Informatice CTF-USV 2021 (Capture the Flag), organizat la finalul săptămânii trecute în cadrul USV.

Concursul a fost organizat în perioada 18-19 noiembrie de către Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, împreună cu partenerii săi din mediul economic, Safetech Innovations București și Assist Software Suceava. Aceștia au oferit un important sprijin logistic și tehnic, asigurând totodată și fondurile necesare pentru premierea câștigătorilor.   

Cea de a VI-a ediție a concursului s-a desfășurat online, echipa de organizatori fiind coordonată și în acest an de prof.dr.ing. Alin Potorac  din USV. La concurs au participat 16 echipe din Suceava, București, Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Cernăuți și Chișinău, iar competiția a constat în rezolvarea unui număr de probleme de securitate informațională, cu dificultate progresivă, constând în găsirea unor coduri (flags) prin penetrarea unor aplicații web sau sisteme cu vulnerabilități induse. Platforma de concurs a fost disponibilă pentru concurenți continuu, timp de 24 de ore. Din cauza nivelului ridicat de dificultate al ediției din acest an, nici o echipă nu a reușit să rezolve toate problemele propuse.

Conform regulilor concursului, fiecare problemă rezolvată aduce un punctaj care ține seama și de ordinea identificării codurilor (flag-urilor) respective, astfel încât după finalizarea probelor, este generat automat un clasament. Pregătirea problemelor de concurs și evaluarea rezultatelor obținute a fost asigurată imparțial de partenerii din mediul economic, cu experiență în domeniul securității informaționale, co-organizatori ai manifestării. În cadrul festivității de premiere online de vineri la prânz, echipa formată din studenții USV Răzvan Axinia, Valentin Boghean, Ștefan  Șovea și Andrei Robert Cuzenco, a ocupat în premieră locul I, cu un număr de 535 de puncte. Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul concursului, http://ctf.usv.ro