Ziua de sâmbătă a fost una plină de evenimente pentru pompierii din județ. Mai întâi au fost chemați să intervină la un incendiu care a izbucnit la o casă de locuit din Pătrăuți. La locul incendiului au fost trimise două autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Suceava, dar și o ambulanță SMURD B2. Vâlvătaia a fost stinsă după mai bine de o oră, dar chiar și așa a ars acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și s-au degradat bunuri din interiorul locuinței. Pompierii spun că focul a plecat de la un cablu electric defect sau deteriorat. Al doilea incendiu s-a înregistrat la Grămești, iar pentru stingerea acestuia au fost trimis două autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Siret, dar și o ambulanță SMURD B2. Focul a mistuit o anexă construită din scândură pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați și s-au degradat circa 20 de metri liniari de gard, din lemn. Reprezentanții ISU Suceava spun că flăcările au plecat de la cenușa sau jăratecul depozitat necorespunzător.
Zi de sâmbătă încărcată pentru pompierii suceveni

incendiu patrauti

incendiu patrauti

incendiu patrauti
Comentarii