Un incient mai neobișnuit s-a petrecut joi, 18 noiembrie, într-un autobuz TPL care circula pe linia 2 din municipiul Suceava. Mai exact, lucrătorii Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin apel la 112, de către șoferul autobuzului, despre faptul că două persoane s-au luat la bătaie în autobuzul transport public local, cu numărul de înmatriculare SV-12-UOI, care se afla în stația Orizont.

Imediat, acolo s-a deplasat o patrulă auto, care a găsit un bărbat imobilizat pe un scaun de către alți călători, precum și o femeie, care a recunoscut că l-a lovit pe respectivul, cu palma peste față, după ce a fost atacată fizic și verbal de către tânărul „care face pe nebunul”.

„Veneam de la Gară și am vrut să cobor la Orizont, pe ușa de la mijloc, când a venit înspre mine și m-a călcat pe picior. M-am dat deoparte, să-i fac loc, iar a venit și m-a călcat, spunând că el coboară și nu are loc. I-am spus să aibă răbdare, că și eu cobor, s-a dat mai în spate și am auzit ceva, dar nu am știut ce face, până nu mi-a zis un călător – <Vedeți că vă scuipă doamnă!>. Nu s-a mulțumit cu asta, a început să mă facă în toate felurile, să mă batjocurească, cu fel de fel de injurii pînă când nu am mai răbdat și l-am pocnit cu palma peste față. Nu știu ce ar mai fi făcut, dacă nu se băgau rapid niște bărbați din zona Gării, care l-au imobilizat pe un scaun, fără să-l lovească sau altceva, pînă când a venit Poliția”, a povestit femeia implicată în incident.

Tânărul care nu necesită îngrijiri medicale după ce a fost pălmuit de victima agresiunii sale verbale și fizice, nici după ce au sărit alți călători să-l imobilizeze, și-a cerut scuze și a declarat Poliției că momentan nu dorește să depună plângere scrisă, întocmindu-se în acest sens proces- verbal de constatare.

Totuși, incidentul fiind înregistrat la Poliției, cercetările în cauză urmează a fi continuate de către lucrători din cadrul Compartimentului Proximitate pentru savârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 1 din Codul Penal.