Bărbatul în vârstă de 48 de ani care a murit miercuri seară după ce a fost prins sub un mal de pământ, la Bosanci, coborâse în şanț pentru a verifica conducta de canalizare proaspăt montată, în fața locuinței socrilor săi. Aşa rezultă din primele cercetări efectuate de polițişti la fața locului.

Miercuri, în jurul orei 19.00, un apel la 112 a anunțat că un bărbat a fost prins sub un mal de pământ în zona deal din comuna Bosanci. Pompierii militari ajunşi la fața locului l-au găsit pe bărbat prins până la nivelul gâtului. Bărbatul a fost extras cu ajutorul mai multor hamuri şi accesorii. Până la sosirea pompierilor, o parte din pământ a fost îndepărtat cu un miniexcavator. Din păcate, bărbatul, Ioan I., era deja decedat. S-au încercat manevre de resuscitare, iar în jurul orei 20.00 bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost declarat decedat.

Din cercetări a rezultat că bărbatul în vârstă de 48 de ani, din comuna Moara, se afla la socrii săi din Bosanci, unde executa în regie proprie un şanț la marginea drumului public, şanț care avea o adâncime de aproximativ 2 metri. La momentul tragediei, rezultă din cercetări, nu se mai săpa, iar bărbatul coborâse să verifice conducta de canalizare. Polițiştii au deschis un dosar de cercetare penală şi continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.