Un bărbat în vârstă de 46 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat în râul Suceava și a căzut într-o groapă de pe fundul apei. Polițiștii au stabilit în cadrul cercetărilor că bărbatul intrase în apă pentru a monta o plasă monofilament pentru prins pește.

Marți, în jurul orei 17.20, Poliția orașului Salcea a fost sesizată prin 112 de faptul că un bărbat s-a înecat în râul Suceava, în zona denumită ”podul nemților”. Este vorba de o zonă cunoscută pentru activități de braconaj, podul nemților fiind podul de cale ferată de pe magistrala 500, undeva între Bănești și Liteni.

Din cercetări a rezultat că bărbatul de 46 de ani, din comuna Siminicea, a intrat în apă după ce a consumat băuturi alcoolice și nu a mai putut ieși după căderea în gol.

Un echipaj al pompierilor militari a intervenit la fața locului, recuperând bărbatul după aproximativ 30 de minute de la începutul intervenției. Acesta era deja decedat, s-au încercat totuși manevre de resuscitare, care însă nu au avut rezultat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.