Conducerea Aeroportului Suceava a anunțat că a fost notificată de compania aeriană WizzAir despre  anularea unor zboruri în luna iunie. Este vorba despre: Milano (Bergamo) - Suceava - Milano (Bergamo) anulate în datele de 6, 9, 10, 13, 17 și 24 iunie 2020; Roma (Ciampino) - Suceava - Roma (Ciampino) anulate în datele de 4 și 11 iunie 2020 și Londra (Luton) - Suceava - Londra (Luton) anulate în datele de 3, 7, 10, 14, 17, 21, 24 și 28 iunie 2020.

În condițiile în care autoritățile române nu vor mai prelungi suspendarea zborurilor, de la/ către țările cu care avem zboruri directe, atunci reluarea curselor externe regulate de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se va face în data de 29 mai 2020 pentru destinația Londra (Luton), 1 iunie pentru destinația Memmingen, 4 iunie pentru destinația Milano (Bergamo), 6 iunie pentru Roma (Ciampino) și 7 iunie  pentru destinația Bologna.