Oferta educațională a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți pentru anul școlar 2020-2021 se îmbogățește cu un nou nivel de școlarizare, cel gimnazial, prin constituirea primei generații de clasa a V-a.

Potrivit conducerii unității, în clasa a V-a care se va forma din toamna acestui an vor fi disponibile 28 de locuri.

Atât la avizer, cât și pe site-ul instituției școlare au fost deja publicate procedura și calendarul de înscriere a elevilor.

„Înscrierea în clasa a V-a, la Colegiul Național <Eudoxiu Hurmuzachi>, presupune parcurgerea mai multor etape”, menționează directorul colegiului, prof. dr. Adrian Puiu.

Astfel, în perioada 2-5 iunie 2020, părinții și elevii interesați pot obține informații legate de înscriere la adresa de e-mail colegiulhurmuzachi5@yahoo.com.

Tot în acest interval de timp, părinții care decid să-și înscrie copiii la colegiu vor solicita, la aceeași adresă de e-mail, documentele pentru preînscriere. Documentele de preînscriere includ câteva formulare pe care părinții le vor completa și le vor trimite, la aceeași adresă de e-mail, în etapa următoare, cea de preînscriere.

Preînscrierea candidaților va fi făcută on-line, de către părinți, în perioada 9-11 iunie 2020. Această etapă este obligatorie și constă în trimiterea, pe adresa de e-mail indicată, a formularelor de preînscriere completate, în formă scanată. Etapa se va încheia cu un e-mail de confirmare din partea colegiului, fiecare candidat preînscris primind un cod care-i va permite încrierea.

 

Etape și proceduri

Etapa de înscriere propriu-zisă a candidaților este programată în perioada 15 - 17 iunie 2020. În una dintre cele trei zile, în intervalul orar 12-16, părinții trebuie să depună dosarul de înscriere la secretariatul colegiului. Această etapă este obligatorie și dacă nu a fost parcursă preînscrierea candidatului se anulează.

Cererile de înscriere vor fi aprobate în limita locurilor disponibile și în ordinea numărului de înregistrare, conform momentului depunerii cererii însoțite de dosarul aferent la secretariatul colegiului, în perioada indicată în calendarul înscrierii.

Calendarul înscrierii elevilor la CNEH în clasa a V-a, sesiunea iunie 2020, se încheie pe data de 19 iunie, atunci când se va afișa lista elevilor înscriși și se va constitui clasa. În situația în care nu se vor completa toate locurile, instituția școlară va organiza, în intervalul 1 – 10 septembrie 2020, o nouă sesiune de înscriere.

„Cu o tradiție în domeniul educațional recunoscută atât la nivelul zonal, cât și județean și național, Colegiul Național <Eudoxiu Hurmuzachi> oferă absolvenților ciclului primar oportunitatea valoroasă de a continua ciclul gimnazial ca parte dintr-o comunitate de învățare centrată pe calitate și performanță”, a mai adăugat directorul Adrian Puiu.