O invitație către suceveni și turiști, de a se bucura de evenimentele organizate în Suceava de sărbătoarea Paștelui, a fost lansată, sâmbătă, de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Acesta a transmis că Târgul de Paști, deschis în centrul municipiului Suceava în ajunul Floriilor, este pregătit pentru vizitatori și cumpărători.

Flutur a subliniat că programul „Paștele în Bucovina” este unul bogat și atractiv. În sâmbăta Paștelui, „Lumina Sfântă de la Ierusalim” va ajunge la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, de unde va fi preluată și împărțită credincioșilor. Duminică, de la ora 13.00, în centrul Sucevei se va desfășura festivalul „Paștele în Bucovina”, cu „Clopotele Bucovinei”, „Cântece de toacă”, un concert Ovidiu Lipan Țăndărică, corurile de la Salcea, de la Bosanci și un concurs de ciocnit ouă. A doua zi de Paști, potrivit lui Flutur, sunt organizate evenimente de tipul „Balul gospodarilor” în multe localități din județ, precum și alte manifestări care să aducă în atenția localnicilor și oaspeților obiceiuri legate de tradițiile de Paști.

„Suceava este patria autenticului, a lucrului curat și frumos”, a mai spus Gheorghe Flutur.