Organizaţia Tineretului Naţional Liberal (TNL) Rădăuţi a fost reprezentată de zece membri la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal, acţiune care a fost organizată la finele săptămânii trecute. Potrivit unui comunicat, la evenimentul la care au participat peste o mie de tineri de la organizaţiile din ţară, aceştia au socializat, au participat la workshopuri şi au urmărit cu interes sosirea preşedintelui României, Klaus Iohannis. La eveniment au mai participat preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, preşedintele Tineretului Naţional Liberal, Mara Mareş, secretarul general al Partidului Naţional Liberal, Robert Sighiartău, europarlamentarul Siegfried Mureşan şi alţi lideri ai formaţiunii politice.

Secretarul general TNL Rădăuţi, Andrei-Mihai Cenuşă, a afirmat că Şcoala de Varăa fost un eveniment de amploare, care a implicat eforturi extraordinare, şi că rădăuţenii au participat la workshopuri motivaţi de dorinţa de a învăţa şi a evolua în cariera politică pentru a fi schimbarea de care România are nevoie. La fel, prim-vicepreşedintele TNL Rădăuţi, Ioan-Sebastian Chirilă, a dorit să mulţumească organizatorilor pentru oportunitatea de a participa la acţiune, şi a ţinut să puncteze buna organizare a evenimentului, dar şi onoarea de a cunoaşte personal „vârfurile” liberale.

 

Mihalescul: Am avut ca scop principal susţinerea şi formarea tinerilor

La finalul Şcolii de Vară TNL, preşedintele Organizaţiei Partidului Naţional Liberal Rădăuţi, deputatul Dumitru Mihalescul, a declarat că încă de la intrarea sa în politică a avut ca prioritate susţinerea şi formarea tinerilor, condiţii în care a sprijinit constituirea organizaţiei TNL Rădăuţi.

„Cred că atunci când un tânăr decide să se implice în viaţa politică şi se înscrie într-un partid cu dorinţa de a juca un rol important în societate şi a încerca să schimbe lucrurile în bine din interior ar trebui să se facă remarcat în partid prin competenţă, muncă, dedicaţie, bunăvoinţă şi servicii aduse propriului electorat. În acelaşi timp să câştige inimile oamenilor prin bunăvoinţă şi umanitate caldă, nu prin atacuri josnice şi instigare la ură, iar în lucrul cu oamenii să arate întotdeauna cinste, onestitate, respect, să îşi asume greşelile şi să încerce să le repare, să nu facă combinaţii nepotrivite şi promisiuni deşarte. Astfel, vor avea toate şansele să contribuie la schimbarea României în bine”, a concluzionat deputatul liberal.