Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpațilorCorneliu Severin Sofian și Panseluţa Sofian sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, emiterea unei file cec fără a avea completate elementele esenţiale şi înşelăciune, precum şi a inculpatului Vasilică Puşcaşu, în prezent deținut în altă cauză, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:

Inculpatul Corneliu Severin Sofian a deţinut calitatea de asociat şi administrator al SC S.C. SRL Suceava, societate ce avea ca obiect principal de activitate construcţia de clădirii civile şi comerţ cu ridicata a materialelor de construcţii. La aceeaşi societate în funcţia de director general era angajată şi inculpata Panseluţa Sofian, care avea împuternicire pentru derularea de activităţi comerciale şi drept de semnătură în bancă, pentru ridicarea şi emiterea instrumentelor de plată.

Vasilică Puşcaşu figurează în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului ca administrator la SC K.C. SRL Suceava, cu activitate principală ,,agenţii imobiliare".

Cercetările penale au stabilit că la începutul lunii martie 2009 Panseluţa Sofian s-a prezentat la sediul societăţii SC S.X. SRL Suceava, însoţită de Puşcaşu, pe care l-a prezentat ca fiind proprietarul unui bloc nou construit în cartierul George Enescu, pentru care aveau nevoie de materiale în vederea realizării finisajelor interioare, urmând ca acestea să fie efectuate de SC S.C. SRL Suceava. La aceeaşi dată Panseluţa Sofian s-a înţeles cu reprezentanţii firmei SC S.X. SRL Suceava ca marfa să fie livrată în funcţie de alegerile pe care le vor face proprietarii apartamentelor, ceea ce s-a și întâmplat.

În urma efectuării inspecţiei fiscale de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava – Activitatea de inspecţie fiscală, s-a stabilit că relaţiile comerciale derulate între SC S.C. SRL Suceava şi SC S.X. SRL Suceava, în baza cărora au fost livrate mărfuri în valoare de 56.333,83 lei, nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii SC S.C. SRL Suceava. Consecinţa fiscală stabilită de către organul de control fiscal a fost sustragerea de la plata impozitului pe profit prin neînregistrarea în contabilitate a mărfurilor achiziţionate de la SC S.X. SRL Suceava, bugetul de stat fiind prejudiciat cu suma de în valoare de 11.336 lei.

Cu privire la infracţiunile de înşelăciune cercetările penale au stabilit că deşi firma SC S.C. SRL Suceava, administrată de cei doi inculpaţi Sofian, se confrunta cu probleme financiare (imposibilitatea achitării datoriilor către furnizori), aceștia au continuat achiziţionarea de mărfuri de la furnizori, deşi se aflau în imposibilitatea efectuării plăţilor.

Panseluţa Sofian l-a prezentat pe Puşcaşu ca fiind un investitor care construieşte un bloc de locuinţe, determinând persoana vătămată să-i acorde încredere.

Aceasta, cu toate că a stabilit cu administratorii SC S.X. SRL să-i fie livrate mărfuri până la 10.000 lei, în momentul în care a atins acea sumă, s-a prezentat imediat la sediul societăţii şi, pentru a-și întări credibilitatea, a emis o filă cec, deşi ştia că nu o poate onora, şi astfel a ascuns starea de blocaj financiar.

Prejudiciul cauzat de cei trei inculpaţi este de 56.333,83 lei, reprezentând mărfuri ridicate şi neachitate de la SC S.X. SRL Suceava şi 11.336 lei impozit pe profit şi TVA, datorate bugetului de stat.

„Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.