Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) ocupă locul 9 din cele 48 de poziții ale Clasamentului privind integritatea academică a universităților din România. Studiul şi ierarhizarea au fost realizate de către Societatea Academică din România, având ca parteneri Uniunea Națională a Studenților din Elveția și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.

Au fost evaluate universitățile publice româneşti, cu excepția celor de arte, ținând cont de transparența și corectitudinea administrativă, corectitudinea academică, calitatea guvernanței, managementul financiar, performanța academică şi antidiscriminare, instituțiile fiind împărțite în final pe clase grupate în raport de numărul de stele acordate (de la 5 la 0).

Evaluarea a fost realizată pentru perioada 2012-2016.

În urma analizei, Universitatea „Ștefan cel Mare” a primit trei stele, în condițiile în care nici o universitate din România nu a primit numărul maxim de stele, respectiv 5.

Potrivit reprezentanților USV, „evaluarea a urmărit să cuantifice capacitatea universităților de a asigura integritatea procesului de educație. La stabilirea scorurilor finale nu s-au luat în calcul realizările comunităților academice în domeniul antidiscriminării, USV fiind cunoscută pentru mediul multicultural şi multiconfesional tolerant pe care îl asigură, precum şi pentru măsurile luate pentru confortul persoanelor provenite din medii defavorizate sau cu dizabilități. De asemenea, la capitolul meritocrație, menționăm vârsta tânără a multor conducători de doctorat şi a unor domenii doctorale. Cu toate acestea, Universitatea din Suceava s-a situat pe locuri de top la celelalte capitole evaluate, media celor cinci criterii așezând instituția noastră pe onorabilul loc nouă”.