Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de cod galben și ninsori pentru județul Suceava. Noua avertizare este valabilă pentru 24 de ore, începând de miercuri 14 februarie, începând cu ora 11.00 și până joi 15 februarie, ora 11.00. În intervalul menționat, în județul Suceava vor fi ninsori însemnate cantitativ, care pot atinge 20-25 l/mp mai ales în zona montană a județului. Avertizarea va fi valabilă pentru 14 județe din zona de est a Carpaților Meridional, a Carpaților Orientali, din cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei. Vântul va prezenta și el intensificări cu viteze de 45-50 de km/oră, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, în special în Carpații de Curbură, va sufla în rafale de 70 de km/oră, viscolind zăpada și micșorând mult vizibilitatea în zonele afectate.