Un șofer în stare avansată de ebrietate, care conducea mașina haotic pe un drum național din județ, a fost surprins în imagini video de un participant la trafic, care a sunat la 112 și a anunțat incidentul. Gravul incident s-a petrecut marți după-amiază, când polițiștii Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei au fost anunțați că un autoturism Dacia Logan de culoare roșie se deplasează haotic, pe drumul european E 85 din zona comunei Fântâna Mare. Cei care au reușit să filmeze imaginile cu autoturismul, precum și alți participanți la trafic îngroziți de modul de deplasare al mașinii, au sunat imediat la 112. În scurt timp, autoturismul a fost oprit pe raza aceleiași comune, la volan fiind identificat Ion Filote, un bărbat de 57 de ani din municipiul Rădăuți. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele celui de la volan a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.