Un violent incendiu izbucnit vineri seara în localitatea Mihăiești, din comuna Horodniceni, a distrus anexele unei gospodării. Alarma a fost dată în jurul orei 21.30, fiind solicitată intervenția pompierilor care au venit de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni, împreună cu angajații Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din comuna Cornu Luncii. Pentru stingerea focului violent a fost nevoie de intervenția a 5 echipaje de stingere, care au ajuns în timp scurt la gospodăria afectată de flăcările puternice. La sosirea lor ardeau adăpostul de animale și acoperișul unei construcții formată din bucătărie de vară și casa de locuit, fiind nevoie de mai bine de două ore pentru lichidarea flăcărilor și focarelor de incendiu. Focul a distrus adăpostul de animale, construit din lemn pe o suprafață de 120 metri pătrați, acoperișul anexei construit din șindrilă pe circa 150 de metri pătrați, degradând pereții locuinței. Cercetările întreprinse de pompieri după stingerea incendiului au stabilit că acesta a izbucnit, cel mai probabil, din interiorul adăpostului de animale, de la o țigară aprinsă, aruncată la întâmplare.
Comentarii