Felix Bănilă a anunțat că au fost trimise INML să analizeze, pe lângă oasele găsite în pădurea din Caracal, și mai multe materiale textile și fragmente osoase, dar și nasturi, capse, agrafe de păr și un cercel, informează Mediafax. Șeful DIICOT a mai spus că într-o groapă săpată în curtea lui Dincă au fost găsite oase.
„În curtea inculpatului au mai fost descoperite și alte fragmente osoase într-o groapă săpată în pământ, a căror expertizare genetică au fost de indată dispusă de specialiștii INM prin ordonanța de 7 august”, a declarat șeful DIICOT, Felix Bănilă.
Potrivit procurorului-șef, tot în data de 7 august, specialiștilor din Instutul Național de Criminalistică li s-a cerut stabilirea profilului genetic a unei persoane din anturajul lui Gheorghe Dincă.
„Și compararea profilului genetic determinat al acestuia și a profulului genetic al inculpatului (Dincă, n..r) și victimelor cu profilele genetice rezultate din examinarea firelor de păr a urmelor de contact și a mai multor obiecte purtătoare de urme ridicate din autoturismul și casa inculpatului”, mai subliniază sursa citată.
Felix Bănilă a mai anunțat că la finele lunii august, specialiștilor și s-au cerut alte analize: „Au fost dispuse noi expertize genetice la INML cu privire la fragmentele osoase și textile carbonizate, respectiv fragmente metalice, nasturi, capse, cleme, agrafe de păr, fermoare și un cercel descoperite în zona de lizieră și rezultate în urma cernerii cenușei de pe marginea drumului național”.
Comentarii